Bogdan Petriceicu Hasdeu - 178 ani de la nastere
"În lume talentul nu înseamnă nimic fără caracter "
"În lume talentul nu înseamnă nimic fără caracter "
A fost un scriitor și filolog român din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei și
istoriei românești. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist,
publicist, istoric și om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari
personalități ale culturii române din toate timpurile.
Fiu al boierului Alexandru Hâjdău şi
al Elisabetei Dauksza, familie de învăţaţi; tatăl şi bunicul erau cărturari
poligloţi, care au scris despre folclorul şi istoria românilor, ceea ce are o
mare influenţă asupra viitorului savant.
Se
căsătoreşte în anul 1865 cu o româncă ardeleancă, Iulia Faliciu, care-i dăruieşte peste
patru ani un copil, pe Iulia.
Copilul s-a dovedit curând a fi
un geniu. Ştia să scrie şi să citească de la vârsta de trei ani, la opt ani
vorbea deja mai multe limbi: franceza, germana, engleza. La 11 ani îşi susţine
examenele la liceul „Sf. Sava”, iar în 1886, la numai 17 ani, îşi ia
bacalaureatul la Sorbona. Nu-şi mai poate continua studiile pentru că s-a
îmbolnăvit de tuberculoză şi s-a stins din viaţă înainte de a împlini 19 ani (1888). Impactul asupra lui Bogdan
Petriceicu Hasdeu a fost imens, toată perioada ce a urmat acestui trist
eveniment a fost influenţată negativ, ducându-l spre un continuu declin
ştiinţific, moral, comportamental, psihic.
Face primele clase în Polonia, la Viniţa, Rovo
şi Cameniţa, liceul la Chişinău, dreptul la Universitatea din Harkov, Polonia (1852-1856), unde îşi aprofundează cunoştinţele de
istorie şi filologie. Cunoaşte mai multe limbi: rusa, poloneza, germana, engleza,
franceza.
După o scurtă perioadă petrecută în
armata rusă, în 1857 dezertează
şi trece în Moldova, unde este numit judecător la Cahul (1858); după ce este destituit revine în Iaşi, devenind profesor de istorie, geografie şi statistică
la Şcoala Reală, precum şi custodele Bibliotecii Universităţii din Iaşi (1859-1862).
Activitatea sa publicistică,
constă în colaborarea cu numeroase publicaţii, multe dintre el constituite şi
conduse de către el: „România” (1858-1859), „Foaia de storiă română” (1859),
„Foiţa de istorie şi literatură” (1860), „Lumina” (1862-1863), în Iaşi, unde predomină
lucrările cu profil istoric şi filologic. La Bucureşti editează revistele satirice:
„Aghiuţă” (1863), „Satyrul” (1866), istorico-literare: „Traian” (1869-1870),
„Columna lui Traian” (1870-1877, 1882-1883),
„Revista nouă” (1887), conduce „Foaia societăţii
"Românismul"” (1870-1871), „Revista literară şi
ştiinţifică” (1876) şi colaborează la „Buciumul”,
„Familia”, „Sentinela Română”, „Românul”, „Perseverenţa”, „Ghimpele” ş. a.
Cea mai mare parte a activităţii
sale a consacrat-o istoriei şi filologiei. Ca istoric se remarcă, mai ales,
prin: Istoria critică a
românilor (1873-1875),
rămasă însă neterminată, bine primită, mai ales că demontează afirmaţiile
contestatarilor autohtoniei românilor la nord de Dunăre, pentru care este
premiat. Alte lucrări sunt monografia Ioan Vodă cel Cumplit (1865), Arhiva istorică română (1865-1867),
în trei tomuri, ce cuprinde documente istorice, filologice şi din literatura
naţională şi străină, multe dintre ele inedite. Lucrările filologice mai
importante sunt Cuvente den
Bătrâni (1878-1881) unde „pătrunderea şi
erudiţia lui Hasdeu se pun în evidenţă aici în modul cel mai splendid”
(filologul german Schuchard) şi Etymologicum
Magnum Romaniae(1886-1898),
proiect grandios, nefinalizat însă din cauza morţii sale.
În dramaturgie, operele sale cele
mai importante sunt drama Răzvan
şi Vidra (pusă în scenă pe 10 februarie 1867 la
Teatrul Naţional din Bucureşti) şi comedia Trei
crai de la Răsărit; în literatură se remarcă prin nuvela Duduca Mamuca (1863) asupra căreia va interveni după
scandalul generat, schimbându-i conţinutul şi titlul, care devine Micuţa (1863).
Director al Arhivelor Statului (1876-1901),
publică masiv documente referitoare la istoria naţională. Recunoscându-i
meritele, Academia Română îl primeşte în rândurile sale în
anul 1877.
În politică a cochetat cu
Partidul Naţional Liberal, pe listele cărora a fost ales deputat (1867).
Sprijină înlăturarea lui Alexandru
Ioan Cuza şi
aducerea prinţului străin, apoi, pentru o perioadă, este antidinastic, revenind
însă, după un timp, la sentimente monarhiste.
Prin lucrările sale ştiinţifice,
Bogdan Petriceicu Hasdeu creează un stil erudit, enciclopedist şi, mai ales,
deschide gustul pentru sinteze culturale, generând o tradiţie în cultura
românească, continuata de Nicolae Iorga, George Călinescu, Mircea Eliade. Rămâne
deschizător de drumuri în filologie, folcloristică, istorie, aşezând cercetarea
acestor domenii într-un cadru care nu se va schimba multa vreme.
