Mărţişorul bibliotecii

La biblioteca Maria Drăgan au loc mai multe ateliere de creaţie. De fiecare dată sunt efectuate cu multă dragoste şi răbdare obiecte handmade, pe care copiii le duc acasă pentru a le oferi părinţilor motive de bucurie şi mândrie. În aşteptarea  primăverii copiii au confecţionat simbolul lunii martie - un mărţişor deosebit, care nu poate fi pus la piept, în schimb încântă privirile tutror utilizatorilor bibliotecii.

Azi tot pămîntul cîntă-n lung şi-n lat: 

"E paştele - Hristos a înviat!"

Cea mai importantă zi pentru toată lumea noastră creştină este ziua Învierii Mîntuitorului, ziua cea mai curată a bucuriei, ziua care a adus cele mai dulci mîngîieri în lume, ziua în care s-a săvîrşit cea mai mare minune, ziua pe care a facut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa.

Fiecare Ţară are modalităţi şi tradiţii de sărbătorire a Paştelui:

În Anglia, Paştele este cea mai importantă sărbătoare a anului, cînd se trimit mai multe felicitări decit de Anul Nou. Nu este casă unde să nu existe ouă vopsite, deoarece ele sunt simbolul renaşterii. 

În SUA, există tradiţia de peste 100  de ani, ca în a doua zi de Paşte, fix la ora 10 dimineaţa, în grădina de la Casa Albă din Washington să se "rostogolească ouăle". Este o competiţie a copiilor, care se întrec "să ruleze" cu podul palmei un ou de Paşte. Cine ajunge primul la linia de sosire cu oul întreg, este cîştigător şi primeşte drept premiu, un ou din lemn cu autografele preşedintelui SUA şi soţiei sale. 

În Rusia, duminica Paştelui este sărbătorită în mod festiv... la cimitir. Se mănîncă tradiţional - Kulitci (o pîine cu fructe şi condimente), şi Paşa - o prăjitură cu multe ouă. Şi se ciocnesc ouă roşii, spunîndu-se: "Christos Woskres !" (Christos a înviat), la care se răsăunde: "Woistinu woskres !" (Adevărat c-a înviat). Chiar dacă are loc în cimitir, sărbătoarea este considerată "a vieţii", a "învierii", nu a morţii.

    Tradiţia ouălor vopsite şi simbolul lor

Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti şi de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plîngă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lîngă cruce şi acestea s-au înroşit de la sîngele care picura din rănile lui Iisus. Domnul, văzînd că ouăle s-au înroşit, a spus celor de faţă: „De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am facut si eu astăzi”.

 Culoarea roşie cu care le vopsesc creştinii la Paşti, reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar şi sîngele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mîntuirea lumii. 

Ciocnitul ouălor semnifică sacrificiul divinităţii primordiale şi se face după reguli precise: persoana mai în varstă ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mînă de partener, în timp ce rosteşte cunoscuta formulă “Hristos a înviat”, la care se răspunde “Adevărat a înviat”. Ţăranii noştri au obiceiul ca, în dimineaţa din duminica Paştelui, să-şi spele faţa cu apă nouă sau apă neîncepută în care pun un ou roşu, avînd credinţa că astfel vor fi tot anul frumoşi şi sănătoşi ca un ou roşu. După consumarea ouălor, cojile roşii sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arat, crezîndu-se astfel că pămîntul va da rod bun. În tradiţia populară de la noi, oul roşu de Paşti ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumuseţe, vigoare si spor. 

În ultimul rînd, dar nu cel mai lipsit de importanţă este tradiţia iepuraşului, care aduce ouă şi cadouri copiilor. Iepurele în Bizanţ era animalul care îl simboliza pe Hristos, mai este considerat un animal "lunar", iar data Paştelui este într-o legătură interdependentă cu Luna. Legătura dintre ou si iepure este că ambele sunt simbolul fertilităţii, deci al înnoirii şi perpetuării vieţii.

Încă una din tradiţiile Pastelui este focul tradiţional în noaptea Învierii. Este o preluare a tradiţiei păgîne, cînd, cu prilejul sărbătorilor primăverii, se aprindeau focuri enorme, simbolul Soarelui care învinge iarna,al luminii care domina întunericul, al vieţii care învinge moartea. În acelaşi timp avînd rol de purificare, de curăţire, de alungare a tuturor spiritelor malefice ale iernii şi de stimulare a fertilităţii.

Martie și mărțișor

      Martie aduce primăvara şi sfîrşitul iernii. În partea de nord a globului primăvara aduce echinocţiul de primăvară: în perioada de 19 -21 martie centrul Soarelui este direct perpendicular pe ecuator. Conform calendarului Gregorian martie este a treia lună calendaristică, dar conform calendarului Iulian reprezenta începutul anului, fiind schimbat mai tîrziu de romanii din antichitate.

     

    În martie oamenii caută primul ghiocel, care reprezintă simbolul venirii primăverii cu adevărat. Există mai multe superstiţii în ceea ce priveşte luna martie. Auzim deseori că "martie vine asemenea unui leu şi pleacă precum un miel" - adică primele zile din lună sînt reci şi capricioase, în timp ce ultimele sînt calde şi blînde. O altă zicală zice: "aprilie împrumută de la martie trei zile şi toate sînt rele", ceea ce înseamnă că primele trei zile din luna aprilie sînt la fel ca în luna martie. O a treia superstiţie zice că "primele trei zile din lună sînt zile oarbe", pentru că sînt nenorocoase. Dacă plouă în aceste zile, se presupune că va fi o roadă săracă în acest an.

     Specific pentru cultura românească  este ca în luna martie să se dăruiască şi să se poarte mărţişori. Se consideră că tradiţia mărţişorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, cînd Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna Marte, care era nu doar zeul războilui, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate era remarcată în culorile mărţişorului: roşu simbolizînd războiul, iar albul — pacea. Mărțișorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urări de bine, sănătate, dragoste și bucurie.

Într-un studiu dedicat mărțișorului poetul George Coșbuc afirma: "scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtîndu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întîi frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curăție de suflet... Țăranii pun copiilor mărțișoare ca să fie curați ca argintul și să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele și cine nu le poartă are să se ofilească."

   

     Mărțișorul se poartă toată luna martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer, crezîndu-se că aceasta va aduce belşug în casă. Se mai zice că dacă cineva îşi spune o dorinţă în acest timp, ea se va îndeplini numaidecît. În unele judeţe ale României mărţişoarele sînt purtate doar primele două săptămîni. În localităţile transilvănene mărţişoarele sînt agăţate de uşi, ferestre, coarnele animalelor domestice pentru a speria duhurile rele. În judeţul Bihor se crede că dacă te speli cu apă de ploaie căzută pe 1 martie vei deveni mai frumos şi mai sănătos. 

     

    Purtătorii de mărțișoare trebuie să știe că înțelepciunea populară spune că vor fi sănătoși și frumoși ca florile primăverii, plăcuți și drăgostoși, bogați și norocoși, feriți de boli și deochi.

Legenda Sfîntului Valentin

     În ultimii ani în ţara noastră prinde rădăcini o sărbătoare venită din ţările catolice, marcată pe 14 februarie - ziua Sfantului Valentin, considerat patronul tinerilor căsătoriţi, dar şi a tuturor îndrăgostiţilor. 

     Sărbătoarea Sf. Valentin are însă o istorie lungă și destul de încurcată, despre care pînă nu demult s-a vorbit și s-a scris puțin și diferit. Sărbătoarea își are originile într-o festivitate anuală a vechilor romani, precreștini, Lupercalia (din data de 15 februarie – din preajma primei luni de primăvară ‒ martie). Denumirea inițială a sărbătorii vine de la Lupercus – zeul protector al turmelor de oi și inamicul lupilor. Posibil prin analogie cu ziua lupilor aceasta devine la romani ‒ sărbătoarea tinerilor îndrăgostiți. Se încetăţenise tradiția ca în ajunul sărbătorii romane fetele să-și scrie pe bucățele de hîrtie numele. Acestea se puneau la un loc, iar flăcăii trăgeau la sorţi cîte o hîrtie. Fata a cărei bilet era tras era considerată logodnica flăcăului respectiv pe parcursul anului. Se crede, că în perioada trecerii la creștinism, Lupercalia a devenit sărbătoarea Sf. Valentin.

     Legenda romană despre Sf. Valentin are mai multe versiuni. Una din ele spune că în anul 269 d.Hr. din porunca împăratului roman Claudius Goticus (zis și Claudius cel Crud) – dușman aprig al creștinismului – trebuia să fie decapitat un flăcău cu numele Valentin, pentru credința sa neabătută în noua religie. Se zice, însă, că înainte de moarte flăcăul se îndrăgostise de fiica adoptivă a călăului, care era oarbă, dar nespus de frumoasă. Situația aceasta i-a salvat viața lui Valentin. El a fost miluit, apoi sanctificat. Data de 14 februarie 269, cînd flăcăul trebuia să moară și a fost iertat de pedeapsă, a devenit ziua Sf. Valentin și totodată sărbătoarea îndrăgostiților.
Altă versiune a legendei spune că un preot de la Roma, pe nume Valentin, creștea multe flori, pe care le dăruia copiilor și tinerilor îndrăgostiți. Scopul principal al preotului era de a boteza cît mai mulţi copii și tineri şi de a-i converti la creștinism. Preotul Valentin devenise simbolul îndrăgostiților, dînsul era simpatizat de întreaga populație a Romei. Împăratul roman Claudius, văzînd în preotul Valentin un mare dușman al credinței oficiale, precreștine, l-a întemnițat. Copiii și tinerii îndrăgostiți aruncau buchete de flori și bilete cu urări de bine în celula întemnițatului. La 14 februarie 269 el a fost martirizat, apoi sanctificat, devenind patronul acelora care se iubesc. O altă versiune a unei legende romane spune, că Valentin era preot. Romanii îl iubeau mult și veneau la el. Pe vremea lui Claudius cel Crud războaiele nu încetau și oamenii nu mai vroiau să se ducă la armată, să-și lase familiile. Atunci Claudius a ordonat ca nici o căsătorie să nu fie celebrată și toate logodnele să fie anulate. Legenda spune, că o mare parte dintre ei nu au mai suportat durerea și au murit. Preotul Valentin a fost tare întristat de ordinul împăratului, considerînd că nici un om nu are dreptul, nici măcar Claudius, să le interzică căsătoria acelora care se iubesc. Atunci Valentin a decis să cunune pe ascuns cuplurile de îndrăgostiţi. Claudius, însă, a aflat despre ce se întîmplă și plin de furie a poruncit soldaților să-l arunce la închisoare. Aici, Valentin s-a ofilit asemenea unei flori, care nu poate rezista mult timp fără lumină. În cele din urmă Valentin a murit și prietenii lui devotați l-au îngropat în biserica Sfîntului Praxedes. Acest loc există la Roma și în zilele noastre. 
Istoria spune că prima sărbătoare a zilei îndrăgostiților datează din secolul al XV-lea. Tînărul duce de Orleans a fost capturat în timpul bătăliei de la Agincourt, în anul 1415 și ținut prizonier în Turnul Londrei mulți ani. De aici i-a scris soției sale sute de poeme, adevărate scrisori de dragoste, numite valentine. De atunci s-a încetăţenit obiceiul de a trimite răvașe de dragoste persoanei iubite cu ocazia zilei de 14 februarie. 

     Pentru persoana iubită nu există un simbol mai important decît cel al inimii. A-i dărui cuiva inima ta înseamnă a-ți dărui întreaga ființă, pentru că inima este centrul existenței noastre. Inima constituie simbolul celui mai nobil și mai profund sentiment uman: iubirea. De-a lungul secolelor, ea a inspirat milioane de oameni și i-a determinat să se ridice deasupra condiției lor umane. Așa că inima, străpunsă de săgeata lui Cupidon, a devenit cel mai frumos dintre simbolurile zilei de 14 februarie.
     Există credința, potrivit căreia în astfel de zile romantice, porumbelul își găsește perechea. De aceea şi porumbelul a devenit unul dintre simbolurile zilei îndrăgostiților, reprezentînd totodată puritatea, blîndețea și supunerea. Aceste păsări nu pot trăi fără perechea sa și la scurt timp ele mor la rîndul lor, astfel porumbeii sînt consideraţi mesagerii dragostei.
   
  Ziua Sfîntului Valentin este unul dintre cele mai romantice sărbători. Aceasta ne dă încă un motiv să avem grijă de omul drag inimii. Iar dacă nu aţi găsit încă persoana potrivită, există o mare probabilitate că anume în acestă zi veţi întîlni jumătatea.