Se afișează postările cu eticheta Grigore Vieru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Grigore Vieru. Afișați toate postările

duminică, 14 februarie 2016

Un nume curat - iată care este ţărâna cea mai uşoară pe pieptul celui coborăt în pământ.

 Grigore Vieru

A plecat grăbit Vieru

Să-mpletească stele-n cer:
Din ele face Cuvântul
Şi-l trimite-apoi cu gândul
Să ajungă cât pământul
Să ne fie Giuvaier...

                         Dumitru Râpanu
Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953.
În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tînărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .
La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.
A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.
Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971.
În 1973 Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”:Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirilePutna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:
"Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul."
În anul 1974 scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca,Iași.
În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.
Pe 16 ianuarie 2009 Vieru a suferit un grav accident de circulație. A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an.

miercuri, 4 martie 2015

 Femeia a fost întotdeauna un ideal al artei 
(T Demetrescu)
La multi ani de 8 Martie!



Ai două inimi, mamă 

 Ai două inimi, mamă!
Cum mărul cel rodit
Mai multe mere are,
Cum stelele-n cer mai multe-s,
Vieţii noastre toate
Arzând necontenit.

Ai două inimi, mamă!
Cum noi am câştiga,
Ah, două pâini odată,
Şi ţie, pe-amândouă,
O, mamă, ţi le-am da.

Ai două inimi, mamă !
Să văd în ochii tăi
Ca spice mari şi coapte
Ce sub un cer de arşiţi
Se scutură uitate
Pe sfintele lor văi. 

                                                                       Grigore Vieru

           
            Ziua Internaţională a Femeii, sărbătorită pe 8 Martie, este o ocazie pentru fiecare de a aduce bucurii şi a oferi simboluri de apreciere pentru cele mai apropiate şi mai apreciate reprezentante ale sexului frumos.
            Ziua de 8 Martie este recunoscută pe întreg Mapamondul ca sărbătoare internaţională a femeii. Luna martie este prima lună a primăverii cînd toată natura renaşte şi razele soarelui încep să ne mîngîie uşor. Pură coincidenţă sau nu, în acestă lună se sarbătoreşte pe lîngă mărtişor si ziua femeii, a mamelor.
            Femeia este cea mai importantă fiinţă din lume, mamă şi iubită, elemente fără de care întregul univers nu ar exista. În data de 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii este sărbătorită (în unele ţări fiind declarată prin lege zi liberă) în următoarele state: Albania, Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Bangladesh, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Cambodgia, Camerun, Chile, Columbia, Croaţia, Cuba, Cipru, Danemarca, Eritreea, Finlanda, Georgia, Grecia, Guineea-Bissau, Islanda, India, Italia, Israel, Laos, Letonia, Kazajstan, Kosovo, Kirghizstan, Macedonia, Madagascar, Malta, Mexic, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Palestina, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Siria, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ungaria, Uzbekistan, Vietnam, Zambia. În China, femeile au după-amiaza liberă de 8 martie.
            În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor – soţiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor şi colegelor. În unele ţări  se mai  păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când de 8 martie, de Ziua Mamei, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor.