Autor: Vicky Myron în colaborare cu
Bret Witter
Titlu original:
Limba originală: engleza
Traducător: Ines Hristea
Editura: Humanitas Fiction
Anul apariţiei: 2012
Patruzeci de săptămâni în
fruntea listei de bestselleruri a ziarului New York Times. Carte tradusă în
peste treizeci de limbi si vândută în peste un milion de exemplare. În curs de
ecranizare, cu Meryl Streep în rolul lui Vicki Myron.
Prin câte suferinţe poate trece un animal de
companie? Ce impact poate să aibă asupra comunităţii? Câte vieţi poate să influenţeze?
Cum a fost posibil ca un nefericit pisoi
abandonat să devină faimos, să transforme o mică bibliotecă în centru lumii şi atracţie
pentru turişti, iar un mic oraş provincial din America să devină cunoscut în
toată lumea?
Cartea nu este doar despre un
pisoi, este despre oraşul Spencer, statul Yowa, care este foarte frumos,
probabil – cu lanurile nemărginite de porumb, cu oamenii Dar, citind cartea, înţelegi că nimeni
niciodată nu ar fi aflat despre existenţa acestui mic orăşel dacă nu exista
pisoiul Dewey, numit după sistemul decimal de clasificare în biblioteci, aruncat
în cutia de recuperare a cărţilor în una din cele mai geroase nopţi de iarnă. Este
găsit în dimineaţa următoare de directoarea bibliotecii, Vicky Myron, pe care o
cucereşte imediat. El le va readuce speranţa, entuziasmul şi prietenia
locuitorilor.
Şi nu
era cel mai talentat sau inteligent pisoi din lume. Şi nu cânta la chitară, la
harpă sau la pian. Era un simplu pisoi: vesel şi curios, înţelegător şi
iubitor, înţelept şi cu suflet mare. Oare nu aceleaşi cuvinte le putem folosi
la descrierea oricărui animăluţ ce ne aparţine? Desigur. Noi îi iubim şi este
suficient.
Dewey era iubit. Nu doar de
directoarea bibliotecii, nu doar de toţi lucrătorii, utilizatorii, dar şi de
persoanele ce au părăsit oraşul, de locuitorii întregii ţări şi nu numai…
Însuşi existenţa lui Dewey a unit o mulţime de oameni absolut necunoscuţi, chiar
şi gândul la pisoi trezea zâmbetul, nostalgia, amintirea despre clipele
fericite ale vieţii.
O carte uluitoare. Scrisă de o
femeie cu o viaţă foarte complicată, trecută prin grele încercări, boli,
intervenţii chirurgicale, moartea tragică a fraţilor. Pe parcursul cărţii vedem
schimbările care au avut loc în oraş, în bibliotecă şi nu doar…
Cartea nu se citeşte dintr-o
răsuflare şi nu oferă doar bună dispoziţie. Dar este despre o minune – despre un motan, care nu făcea nimic
deosebit, el pur şi simplu trăia într-o
bibliotecă şi de la sine a devenit simbolul întregului oraş,o mică celebritate
pentru care oamenii călătoresc multe mii de kilometri pentru a petrece câteva
clipe cu el... Dewey a fost subiec pentru articole de ziar, DVD-uri şi documentare de televiziune, informaţia despre el fiind publicată nu doar în reviste din toate colţurile lumii, dar şi din Asia şi Europa. Dewey a rămas simbolul oraşului şi după moartea lui, despre care su anunţat peste 270 de ziare americane, printre care numărându-se şi New York Times şi USA Today.
Citate din carte:
"Nu aveam televizor , aşa că
stăteam de vorbă unii cu alţii."
"Asemenea majorităţii
oamenilor, credeam că a fi bibliotecar înseamnă să ştampilezi data de predare
pe spatele cărţilor."
"Pisoiul era sursa noastră de
inspiraţie, prietenul nostru, exemplul nostru de supravieţuitor. Era unul
dintre noi. Şi, în acelaşi timp, era al nostru."
.jpg)
.jpg)
