Se afișează postările cu eticheta decedat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta decedat. Afișați toate postările

luni, 15 iunie 2015

15 Iunie - 126 ani de la moartea lui Mihai Eminescu


"E în zadar să vorbești celui care nu vrea să te asculte"  

Mihai Eminescu



Eminecu s-a născut la 15 ianuarie 1850 și a decedat la 15 iunie 1889 la București.
A fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, supranumit și "Luceafărul poeziei românești".
Eminescu este unul din exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs umanitatea. Avem convingerea cã daca mai trăia, sănătos, încã douăzeci de ani, el ar fi fost considerat, făra putință de contestare, ca unul din cei mai mari creatori de poezie din întreaga literatură a lumii. [...] Dar Eminescu nu este numai un poet de geniu. Este ceva mai mult. El este cel dintâi care a dat un stil sufletului românesc și cel dintâi român în care s-a fãcut fuziunea cea mai serioasã a sufletului daco-roman cu cultura occidentală. 

Garabet Ibraileanu




 Mai am un singur dor - Mihai Eminescu


Mai am un singur dor:
În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării;

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape, 
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin. 

Nu-mi trebuie flamuri, 
Nu voi sicriu bogat, 
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri. 

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet, 
Doar toamna glas să dea
Frunzişului veşted. 

Pe când cu zgomot cad
Izvoarele-ntruna, 
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad. 

Pătrunză talanga
Al serii rece vânt, 
Deasupră-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga. 

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte, 
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte. 

Luceferi, ce răsar
Din umbră de cetini, 
Fiindu-mi prieteni, 
O să-mi zâmbească iar. 

Va geme de patemi
Al mării aspru cânt... 
Ci eu voi fi pământ
În singurătate-mi





vineri, 13 februarie 2015

  1.  Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – 
  2. aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam.

  3. Grigore Vieru a fost un poet român din Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
  4. S-a născut la 14 februarie 1935, s.Pererâta
  5. A decedat  18 ianuarie 2009, Chişinău


"Sunt omul duminicii.../ Îmi ajunge o singură pâine/ Cum zilele- / Un singur soare", mărturiseşte cu francheţe însuşi Grigore Vieru, care, prin poezia lui de o irezistibilă forţă de vrajă, a dăruit cititorilor de toate vîrstele din întreg arealul românesc atîtea duminici de înălţare estetică a sufletului spre tot ce e omenie şi frumos, adevăr şi înţelepciune, cumsecădenie şi demnitate, armonie şi sacru.
Apariţia lui Grigore Vieru pe firmamentul literaturii noastre n-a fost o întîmplare. A fost o necesitate, şi dacă el n-ar fi răsărit, atunci trebuia născocit, să apară după cum ne-o sugera unul din clasicii noştri. Locul său prim în ierarhiile literare contemporane nu-l mai contestă nimeni. Însă pe mulţi îi lasă nedumeriţifelul cum s-a produs chiar sub ochii lor un miracol. Majoritatea debutanţilor, dorind sa-şi ascundă tinereţea după bărbi şi mustăţi şi rîvnind să arate cît mai gravi, debutau şi debutează cu romane şi poeme. El însă a debutat cu o carte pentru copii - "Alarma" - şi de acu încolo cărţile pentru cei mici au devenit pentru el o necesitate firească, precum aerul.

Cînd toată lumea literară, făcînd ucenicie la clasicii de atunci ai modernismului, fărîmau versul ba în dinţi, ba de genunchi, el s-a retras cuminte în folclor, trecînd prin clasele unei Academii nemuritoare. De la folclor la Eminescu, de la Eminesu spre contemporani - Arghezi, Blag, Bacovia, Barbu - şi, pe cînd moderniştii nu mai aveau ce schimba în forma versului, apare Vieru cu modificarea de esenţă a poeziei, cu o metaforă nouă:

Uşoară, maică uşoară, 
C-ai putea să mergi călcînd 
Pe seminţele ce zboară  
Între ceruri şi pământ!

Aici, se pare, generaţia Vieru şi-a marcat ascensiunea.
Pe cînd majoritatea autorilor căutau să-şi lărgească diapazonul tematic, sărind de la tema războiului la cosmos, de la cosmos la frunză verde şi tot aşa, Grigore Vieru a avut curajul să se oprească numai la câteva teme, demonstrîndu-ne că nici o temă nu se învecheşte - se uzează mijloacele noastre de forare a materialului poetic, iar el, descoperindu-şi diamantul metaforei a scăpat cutezător, demonstrînd eternitatea copilăriei, mamei, iubirii...
Construindu-şi opera pe un contrast abia perceptibil, Vieru, ca un redactor atomic în care se frămîntă plasma poetică. a lansat cîntece cînd alţii se înecau  în note pesimiste, a lansat aforisme, pe cînd alţii se înecau în lozinci la zi, a făcut politică naţională pe cînd mai toată lumea făcea avere pentru zile negre de capitalism...
Scriind versuri pentru cei mici - şi-a crescut armate de cititori.
Deschizînd uşi necunoscute în lumea frumosului - şi-a îndemnat mai tinerii confraţi fideli să-l urmeze.