- Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” –
- aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam.
- S-a născut la 14 februarie 1935, s.Pererâta
- A decedat 18 ianuarie 2009, Chişinău
"Sunt omul duminicii.../ Îmi ajunge o singură pâine/ Cum zilele- / Un singur soare", mărturiseşte cu francheţe însuşi Grigore Vieru, care, prin poezia lui de o irezistibilă forţă de vrajă, a dăruit cititorilor de toate vîrstele din întreg arealul românesc atîtea duminici de înălţare estetică a sufletului spre tot ce e omenie şi frumos, adevăr şi înţelepciune, cumsecădenie şi demnitate, armonie şi sacru.
Apariţia lui Grigore Vieru pe firmamentul literaturii noastre n-a fost o întîmplare. A fost o necesitate, şi dacă el n-ar fi răsărit, atunci trebuia născocit, să apară după cum ne-o sugera unul din clasicii noştri. Locul său prim în ierarhiile literare contemporane nu-l mai contestă nimeni. Însă pe mulţi îi lasă nedumeriţifelul cum s-a produs chiar sub ochii lor un miracol. Majoritatea debutanţilor, dorind sa-şi ascundă tinereţea după bărbi şi mustăţi şi rîvnind să arate cît mai gravi, debutau şi debutează cu romane şi poeme. El însă a debutat cu o carte pentru copii - "Alarma" - şi de acu încolo cărţile pentru cei mici au devenit pentru el o necesitate firească, precum aerul.
Cînd toată lumea literară, făcînd ucenicie la clasicii de atunci ai modernismului, fărîmau versul ba în dinţi, ba de genunchi, el s-a retras cuminte în folclor, trecînd prin clasele unei Academii nemuritoare. De la folclor la Eminescu, de la Eminesu spre contemporani - Arghezi, Blag, Bacovia, Barbu - şi, pe cînd moderniştii nu mai aveau ce schimba în forma versului, apare Vieru cu modificarea de esenţă a poeziei, cu o metaforă nouă:
Uşoară, maică uşoară,
C-ai putea să mergi călcînd
Pe seminţele ce zboară
Între ceruri şi pământ!
Aici, se pare, generaţia Vieru şi-a marcat ascensiunea.
Pe cînd majoritatea autorilor căutau să-şi lărgească diapazonul tematic, sărind de la tema războiului la cosmos, de la cosmos la frunză verde şi tot aşa, Grigore Vieru a avut curajul să se oprească numai la câteva teme, demonstrîndu-ne că nici o temă nu se învecheşte - se uzează mijloacele noastre de forare a materialului poetic, iar el, descoperindu-şi diamantul metaforei a scăpat cutezător, demonstrînd eternitatea copilăriei, mamei, iubirii...
Construindu-şi opera pe un contrast abia perceptibil, Vieru, ca un redactor atomic în care se frămîntă plasma poetică. a lansat cîntece cînd alţii se înecau în note pesimiste, a lansat aforisme, pe cînd alţii se înecau în lozinci la zi, a făcut politică naţională pe cînd mai toată lumea făcea avere pentru zile negre de capitalism...
Scriind versuri pentru cei mici - şi-a crescut armate de cititori.
Deschizînd uşi necunoscute în lumea frumosului - şi-a îndemnat mai tinerii confraţi fideli să-l urmeze.
