Ghiocelul - cea  dintîi floare care ne zîmbeşte după iarna posomorîtă

Primăvara l-aduce în dar, 

An de an ca pe un star,

 Iar drăguţul clopoţel 

Se numeşte GHIOCEL.

Legenda Ghiocelului

Când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe pământ, fiecare creaţie a Sa a beneficiat de culoare. Deoarece zăpada este pretutindeni, a lăsat-o să-şi caute singură culoarea. Prima dată s-a rugat de iarbă să-i dea din verdele ei frumos, însă a fost refuzată. Apoi a luat la rând toate florile pământului, cerând un strop de culoare, de la trandafirul roşu, de la viorea, râvnind chiar la galbenul florii-soarelui, dar niciuna nu a vrut. Tristă şi amărâtă, zăpada şi-a povestit necazul ghiocelului. Înduioşat de soarta zăpezii, acesta i-a spus că va împărţi bucuros cu ea albul său dacă va dori.

Omătul a primit cu bucurie darul ghiocelului. De atunci, zăpada poartă veşmântul alb şi, drept recunoştinţă, îl lasă să-şi facă apariţia primăvara din mantia sa friguroasă.

Despre ghiocel se spune că simbolizează speranța, prietenia, inocența, puritatea, alinarea și smerenia și multe persoane cred că este de bun augur să cultive în propriile grădini aceste flori albe.

Deși au un aspect fragil, ghioceii știu să se apere foarte bine. Bulbii lor sunt otrăvitori, motiv pentru care niciun rozător nu se încumetă să-i mănânce

Minunatele plante primăvăratice au câte două sau trei frunze lungi şi subţiri de culoare verde, iar florile albe ce apar din bulb emană o mireasmă de prospeţime. Când albul iernii (zăpada) este înlocuit cu albul primăverii (ghiocelul) simţim parcă bucuria reînvierii naturii, chiar dacă până la apariţia celorlalte plante mai trece o perioadă.

Se spune ca ghioceii s-au nascut din mila Domnului pentru copiii sarmani alungati de acasa in plina iarna. Acesti copii mureau de frig, iar Dumnezeu ii transforma in flori tocmai pentru a putea rezista frigului iernii.

Ghioceii sunt de la inceputul lumii, de cand Eva plangea ca a fost alungata din gradina Edenului. Fiind iarna pe pamant, lacrimile sale s-au transformat in flori. Ghioceii sunt primele flori de pe pamant.Flori ale inocentei, ghioceii transmit ceea ce reprezinta: sanatate si prosperitate, puterea de a trece peste obstacolele vietii.

Dragobetele - sărbătoarea tinereţii 

şi a iubirii!

Dragobetele este o sărbătoare celebrată de români pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată în popor echivalentul sărbătorii Valentine's Day (ziua Sfântului Valentin), sărbătoare a iubirii.

Dragobetele are rădăcini foarte vechi, fiind sărbătorit chiar de pe timpul dacilor, după cum se precizează în volumul Tradiții și obiceiuri românești, coordonat de editura Flacăra. Pentru daci, Dragobetele era o divinitate asemenea lui Cupidon al romanilor și Eros, al vechilor greci. Dragobetele, numit și Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, aduce iubirea în casă și în suflet. 

Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al fetelor și băieților care, în ziua lui Dragobete, se primeneau în haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămăioasă, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste.

 Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine  pe băiatul care le îndrăgea. După ce își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut care simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an de zile. De aici și celebra zicală  „Dragobetele sărută fetele!”

Flăcăii, strânși în cete și fetele obișnuiau ca, în ziua de Dragobete, să își cresteze brațul, în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, respectiv surori de cruce. Fiecare tânăr avea grijă ca ziua de Dragobete să nu îl prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următorea zi de Dragobete. 

Dragobete

de Cezarina Adamescu

Dragobetele voinic

 Fură fete pe colnic.

Fură şi le prinde-n horă

Şi le joacă-aşa, vreo oră.

Ba şi două, măi băiete,

Că-i frumos, şi-i Dragobete.

Dar şi fetele îl plac

Îl sărută fiindcă-i dac;

Fără bai, c-aşa e datul

Darul lui e sărutatul,

Strânsul de mijloc subţire

Că li-e tuturora mire.

Fetele roşesc un pic

Dar le trece, nu-i nimic.

Dragobete-ndrăgostit

Pe meleag blagoslovit

"Dragostea nu are nevoie de cuvinte, însă cuvintele au întotdeauna nevoie de dragoste"

 Ionuţ Caragea