Se afișează postările cu eticheta sărbătoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sărbătoare. Afișați toate postările

marți, 23 februarie 2016

Dragobetele - sărbătoarea tinereţii 
şi a iubirii!

Dragobetele este o sărbătoare celebrată de români pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată în popor echivalentul sărbătorii Valentine's Day (ziua Sfântului Valentin), sărbătoare a iubirii.
Dragobetele are rădăcini foarte vechi, fiind sărbătorit chiar de pe timpul dacilor, după cum se precizează în volumul Tradiții și obiceiuri românești, coordonat de editura Flacăra. Pentru daci, Dragobetele era o divinitate asemenea lui Cupidon al romanilor și Eros, al vechilor greci. Dragobetele, numit și Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, aduce iubirea în casă și în suflet. 
Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al fetelor și băieților care, în ziua lui Dragobete, se primeneau în haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămăioasă, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste.
 Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine  pe băiatul care le îndrăgea. După ce își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut care simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an de zile. De aici și celebra zicală  „Dragobetele sărută fetele!”
Flăcăii, strânși în cete și fetele obișnuiau ca, în ziua de Dragobete, să își cresteze brațul, în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, respectiv surori de cruce. Fiecare tânăr avea grijă ca ziua de Dragobete să nu îl prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următorea zi de Dragobete. 

Dragobete

de Cezarina Adamescu

Dragobetele voinic

 Fură fete pe colnic.
Fură şi le prinde-n horă
Şi le joacă-aşa, vreo oră.

Ba şi două, măi băiete,
Că-i frumos, şi-i Dragobete.
Dar şi fetele îl plac
Îl sărută fiindcă-i dac;

Fără bai, c-aşa e datul
Darul lui e sărutatul,
Strânsul de mijloc subţire
Că li-e tuturora mire.

Fetele roşesc un pic
Dar le trece, nu-i nimic.
Dragobete-ndrăgostit
Pe meleag blagoslovit

"Dragostea nu are nevoie de cuvinte, însă cuvintele au întotdeauna nevoie de dragoste"

 Ionuţ Caragea

luni, 28 decembrie 2015



Tic tac! Anul Nou se apropie !






Ajunul Anului Nou sau Revelionul este la 31 decembrie, ultima zi a anului din calendarul gregorian. În societățile moderne, Ajunul Anului Nou este sărbătorit în adunări sociale, în timpul cărora participanții dansează, mănâncă, consumă băuturi alcoolice și urmăresc focuri de artificii care marchează începutul noului an.În această zi se pregătesc bucate alese, băuturi pe măsura evenimentului care urmează, adică Revelionul, și se pun la punct detaliile prin care se trimit felicitări și urări.

Dor de iarnă  
                                               Steliana Grama 
Săniuța ruginește

Bosumflată într-un cui -

E decembrie, vezi bine, 
Iar zăpadă încă nu-i!

De-ar cădea doar o ninsoare 
Sau măcar un fulgușor, 
Că mi-e dor și de patine
Și de iarnă îmi e dor!

Și-apoi, dacă nu-i zăpadă
Și troianul de nu-i bun,
Cum veni-va, cum veni-va, 
Cum veni-va Moș Crăciun?



Vă urăm un an  mai bogat în împliniri, mai înalt în aspiraţii şi 
plin de succese.

La mulţi ani!


miercuri, 4 martie 2015

 Femeia a fost întotdeauna un ideal al artei 
(T Demetrescu)
La multi ani de 8 Martie!



Ai două inimi, mamă 

 Ai două inimi, mamă!
Cum mărul cel rodit
Mai multe mere are,
Cum stelele-n cer mai multe-s,
Vieţii noastre toate
Arzând necontenit.

Ai două inimi, mamă!
Cum noi am câştiga,
Ah, două pâini odată,
Şi ţie, pe-amândouă,
O, mamă, ţi le-am da.

Ai două inimi, mamă !
Să văd în ochii tăi
Ca spice mari şi coapte
Ce sub un cer de arşiţi
Se scutură uitate
Pe sfintele lor văi. 

                                                                       Grigore Vieru

           
            Ziua Internaţională a Femeii, sărbătorită pe 8 Martie, este o ocazie pentru fiecare de a aduce bucurii şi a oferi simboluri de apreciere pentru cele mai apropiate şi mai apreciate reprezentante ale sexului frumos.
            Ziua de 8 Martie este recunoscută pe întreg Mapamondul ca sărbătoare internaţională a femeii. Luna martie este prima lună a primăverii cînd toată natura renaşte şi razele soarelui încep să ne mîngîie uşor. Pură coincidenţă sau nu, în acestă lună se sarbătoreşte pe lîngă mărtişor si ziua femeii, a mamelor.
            Femeia este cea mai importantă fiinţă din lume, mamă şi iubită, elemente fără de care întregul univers nu ar exista. În data de 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii este sărbătorită (în unele ţări fiind declarată prin lege zi liberă) în următoarele state: Albania, Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Bangladesh, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Cambodgia, Camerun, Chile, Columbia, Croaţia, Cuba, Cipru, Danemarca, Eritreea, Finlanda, Georgia, Grecia, Guineea-Bissau, Islanda, India, Italia, Israel, Laos, Letonia, Kazajstan, Kosovo, Kirghizstan, Macedonia, Madagascar, Malta, Mexic, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Palestina, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Siria, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ungaria, Uzbekistan, Vietnam, Zambia. În China, femeile au după-amiaza liberă de 8 martie.
            În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor – soţiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor şi colegelor. În unele ţări  se mai  păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când de 8 martie, de Ziua Mamei, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor.





duminică, 8 februarie 2015

Legenda Sfîntului Valentin

     În ultimii ani în ţara noastră prinde rădăcini o sărbătoare venită din ţările catolice, marcată pe 14 februarie - ziua Sfantului Valentin, considerat patronul tinerilor căsătoriţi, dar şi a tuturor îndrăgostiţilor. 

     Sărbătoarea Sf. Valentin are însă o istorie lungă și destul de încurcată, despre care pînă nu demult s-a vorbit și s-a scris puțin și diferit. Sărbătoarea își are originile într-o festivitate anuală a vechilor romani, precreștini, Lupercalia (din data de 15 februarie – din preajma primei luni de primăvară ‒ martie). Denumirea inițială a sărbătorii vine de la Lupercus – zeul protector al turmelor de oi și inamicul lupilor. Posibil prin analogie cu ziua lupilor aceasta devine la romani ‒ sărbătoarea tinerilor îndrăgostiți. Se încetăţenise tradiția ca în ajunul sărbătorii romane fetele să-și scrie pe bucățele de hîrtie numele. Acestea se puneau la un loc, iar flăcăii trăgeau la sorţi cîte o hîrtie. Fata a cărei bilet era tras era considerată logodnica flăcăului respectiv pe parcursul anului. Se crede, că în perioada trecerii la creștinism, Lupercalia a devenit sărbătoarea Sf. Valentin.

     Legenda romană despre Sf. Valentin are mai multe versiuni. Una din ele spune că în anul 269 d.Hr. din porunca împăratului roman Claudius Goticus (zis și Claudius cel Crud) – dușman aprig al creștinismului – trebuia să fie decapitat un flăcău cu numele Valentin, pentru credința sa neabătută în noua religie. Se zice, însă, că înainte de moarte flăcăul se îndrăgostise de fiica adoptivă a călăului, care era oarbă, dar nespus de frumoasă. Situația aceasta i-a salvat viața lui Valentin. El a fost miluit, apoi sanctificat. Data de 14 februarie 269, cînd flăcăul trebuia să moară și a fost iertat de pedeapsă, a devenit ziua Sf. Valentin și totodată sărbătoarea îndrăgostiților.
Altă versiune a legendei spune că un preot de la Roma, pe nume Valentin, creștea multe flori, pe care le dăruia copiilor și tinerilor îndrăgostiți. Scopul principal al preotului era de a boteza cît mai mulţi copii și tineri şi de a-i converti la creștinism. Preotul Valentin devenise simbolul îndrăgostiților, dînsul era simpatizat de întreaga populație a Romei. Împăratul roman Claudius, văzînd în preotul Valentin un mare dușman al credinței oficiale, precreștine, l-a întemnițat. Copiii și tinerii îndrăgostiți aruncau buchete de flori și bilete cu urări de bine în celula întemnițatului. La 14 februarie 269 el a fost martirizat, apoi sanctificat, devenind patronul acelora care se iubesc. O altă versiune a unei legende romane spune, că Valentin era preot. Romanii îl iubeau mult și veneau la el. Pe vremea lui Claudius cel Crud războaiele nu încetau și oamenii nu mai vroiau să se ducă la armată, să-și lase familiile. Atunci Claudius a ordonat ca nici o căsătorie să nu fie celebrată și toate logodnele să fie anulate. Legenda spune, că o mare parte dintre ei nu au mai suportat durerea și au murit. Preotul Valentin a fost tare întristat de ordinul împăratului, considerînd că nici un om nu are dreptul, nici măcar Claudius, să le interzică căsătoria acelora care se iubesc. Atunci Valentin a decis să cunune pe ascuns cuplurile de îndrăgostiţi. Claudius, însă, a aflat despre ce se întîmplă și plin de furie a poruncit soldaților să-l arunce la închisoare. Aici, Valentin s-a ofilit asemenea unei flori, care nu poate rezista mult timp fără lumină. În cele din urmă Valentin a murit și prietenii lui devotați l-au îngropat în biserica Sfîntului Praxedes. Acest loc există la Roma și în zilele noastre. 
Istoria spune că prima sărbătoare a zilei îndrăgostiților datează din secolul al XV-lea. Tînărul duce de Orleans a fost capturat în timpul bătăliei de la Agincourt, în anul 1415 și ținut prizonier în Turnul Londrei mulți ani. De aici i-a scris soției sale sute de poeme, adevărate scrisori de dragoste, numite valentine. De atunci s-a încetăţenit obiceiul de a trimite răvașe de dragoste persoanei iubite cu ocazia zilei de 14 februarie. 


     Pentru persoana iubită nu există un simbol mai important decît cel al inimii. A-i dărui cuiva inima ta înseamnă a-ți dărui întreaga ființă, pentru că inima este centrul existenței noastre. Inima constituie simbolul celui mai nobil și mai profund sentiment uman: iubirea. De-a lungul secolelor, ea a inspirat milioane de oameni și i-a determinat să se ridice deasupra condiției lor umane. Așa că inima, străpunsă de săgeata lui Cupidon, a devenit cel mai frumos dintre simbolurile zilei de 14 februarie.
     Există credința, potrivit căreia în astfel de zile romantice, porumbelul își găsește perechea. De aceea şi porumbelul a devenit unul dintre simbolurile zilei îndrăgostiților, reprezentînd totodată puritatea, blîndețea și supunerea. Aceste păsări nu pot trăi fără perechea sa și la scurt timp ele mor la rîndul lor, astfel porumbeii sînt consideraţi mesagerii dragostei.
   
  Ziua Sfîntului Valentin este unul dintre cele mai romantice sărbători. Aceasta ne dă încă un motiv să avem grijă de omul drag inimii. Iar dacă nu aţi găsit încă persoana potrivită, există o mare probabilitate că anume în acestă zi veţi întîlni jumătatea.

marți, 23 decembrie 2014

În prag de Crăciun

     


       Crăciunul reprezintă una dintre cele mai iubite sărbători din lume, atît pentru semnificaţia sa aparte, celebrînd naşterea lui Isus, cît şi pentru bucuria de a oferi şi primi daruri. În afară de asta Crăciunul ne apropie cu paşi repezi de noul an, pe care fiecare din noi îl aşteaptă mai frumos şi mai prosper decît cel care tocmai se sfîrşeşte.

        E vremea colindelor, vremea bucuriilor, cînd minunea naşterii Mînturitorului cuprinde sufletele şi le înobilează. Fie ca Magia Sărbătorilor de iarnă, cu zvon de cîntece şi clopoţei să aducă fericire, sănătate, bunăstare şi motive de mîndrie tuturor. 

A bătut la uşa noastră

Până-n ziuă Moş Ajunul,
Să ne-aducă veste nouă,
Cum că mâine e Crăciunul.

Am tras repede zăvorul,
De la uşa din pridvor
Şi intrând unchiaşu-n casă,
Ne-a urat: Noroc şi spor!

A nins vremea peste moşul
Şi-i e barba de zăpadă,
Ca omătul ce se-aşterne,
În troiene prin ogradă.

Iar pe umeri, deopotrivă
Cu povara cea de ani,
Într-un sac cu daruri poartă
Jucării şi gologani.

Lângă vatră ni s-aşază
Şi cu drag ne povesteşte,
Basmul sfânt al Celui care
Toată lumea cârmuieşte.

Basmul naşterii slăvite,
A copilului Hristos,
Care lumii răsărit-a
Soare nou şi luminos.

Apoi moşul ne sărută
Şi ne-mparte gologani,
Iar copiii, roată în juru-i,
Îi urează: „La multi ani!”
(T. Duţescu-Duţu)


CRĂCIUN FERICIT!

marți, 30 aprilie 2013

Sfintele Sărbători de Paşte!


Paştele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creştine care memorează evenimentul  fundamental al creştinism,ului. Învierea lui Isus Hristos considerat Fiul lui Dumnezeu ăn religiile creştine ăn a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paştelui marcheauă începutul anului ecleziastic creştin.
        Cele mai răspândit obicei creştin de Paşte este vopsirea de ouă roşii a căror prezenţă este obligatorie pe masa de Paşti, deşi în prezent se vopsesc ouă şi de alte culori (verzi, albastre, galbene etc.). În folclorul românesc există mai multe legende creştine, care explică de ce se înroşesc ouă de Paşte şi de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea au fost înroşite de sângele care picură din rănile lui Isus. Cu ocazia sărbătorilor Pascale gospodinele prepară şi alte mâncăruri tradiţionale: pască, cozonac, miel...
        După cum ştim ouăle de Paşte făcute cu propriile mâini sînt un talisman foarte puternic pentru familie, dar şi un cadou minunat. De aceea, noi, cu participanţii clubului „Creativ” ne-am propus să facem cele mai originale cadouri celor dragi, în cea mai importantă sărbătoare a anului, adică de Paşte.


marți, 1 iunie 2010

"Cu firea ei cea arzătoare. Sosit-a vara înapoi..."

E vară, e soare, e cald... E sărbătoare în sufletele noastre, e sărbătoare pentru copii — Vacanţa, mult aşteptata Vacanţă, e sărbătoare pentru bunei arşi de dorul de nepoţi. Ne cântă păsările de zor, au roşit copacii, ne indeamnă soarele la joc...E vară!!!

Vara
Duiliu Zamfirescu
Cu firea ei cea arzătoare
Sosit-a vara înapoi.
Toţi pomii sunt în sărbătoare,
În tei stă floare lângă floare...
E dulce vara pe la noi!





Vară
Şt. O. Iosif
Asfinţeşte. Printre ramuri
Aurinte-n foc de soare,
Tremură nenumărate
Mici fereşti strălucitoare.

Sub arţar, plecat, moşneagul
Şade cu lulea-n gură,
Pare că-i cioplită-n piatră
Luminoasa lui figură...

Joacă în văzduh ţânţarii;
Pe furiş, prin frunza rară,
Ca un zgomot de şopârle
Drăcuşorii se strecoară,

Ici şi colo doar s-arată
Printre crengile mişcate,
Şi, pitiţi, şoptesc în umbră,
Se ghiontesc, râd pe-nfundate...

Dând semnal întregei cete,
Cel din urmă-n fund dispare...
Caută-i de-acu, băiete!
Mută stă grădina mare...

Tresărind păşeşte-n taină,
Doar prin foi adie vântul...
Stă şi-ascultă... Unde-s oare?
Nu se ştie ca pământul!


Moşule, tu ştii, pesemne,
Stai cu degetul la gură,
Şi, zâmbind şiret, ce dulce
Amintirile te fură...

Dar deodat s-aude-un ţipăt,
Şi din nalta bălărie
Sare o fetiţă blondă
Ca un fir de păpădie!

Geaba fuge nebuneşte
Ca să scare de ştrengar...
Din tufişuri, pretutindeni,
Alte capete răsar...

E un haz! Cu larmă mare,
Toţi, jucând, se strâng în drum,
Şi bunicul râde tare
Pipa scuturând de scrum...
E vară...