Se afișează postările cu eticheta folclor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta folclor. Afișați toate postările

vineri, 13 februarie 2015

  1.  Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – 
  2. aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam.

  3. Grigore Vieru a fost un poet român din Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
  4. S-a născut la 14 februarie 1935, s.Pererâta
  5. A decedat  18 ianuarie 2009, Chişinău


"Sunt omul duminicii.../ Îmi ajunge o singură pâine/ Cum zilele- / Un singur soare", mărturiseşte cu francheţe însuşi Grigore Vieru, care, prin poezia lui de o irezistibilă forţă de vrajă, a dăruit cititorilor de toate vîrstele din întreg arealul românesc atîtea duminici de înălţare estetică a sufletului spre tot ce e omenie şi frumos, adevăr şi înţelepciune, cumsecădenie şi demnitate, armonie şi sacru.
Apariţia lui Grigore Vieru pe firmamentul literaturii noastre n-a fost o întîmplare. A fost o necesitate, şi dacă el n-ar fi răsărit, atunci trebuia născocit, să apară după cum ne-o sugera unul din clasicii noştri. Locul său prim în ierarhiile literare contemporane nu-l mai contestă nimeni. Însă pe mulţi îi lasă nedumeriţifelul cum s-a produs chiar sub ochii lor un miracol. Majoritatea debutanţilor, dorind sa-şi ascundă tinereţea după bărbi şi mustăţi şi rîvnind să arate cît mai gravi, debutau şi debutează cu romane şi poeme. El însă a debutat cu o carte pentru copii - "Alarma" - şi de acu încolo cărţile pentru cei mici au devenit pentru el o necesitate firească, precum aerul.

Cînd toată lumea literară, făcînd ucenicie la clasicii de atunci ai modernismului, fărîmau versul ba în dinţi, ba de genunchi, el s-a retras cuminte în folclor, trecînd prin clasele unei Academii nemuritoare. De la folclor la Eminescu, de la Eminesu spre contemporani - Arghezi, Blag, Bacovia, Barbu - şi, pe cînd moderniştii nu mai aveau ce schimba în forma versului, apare Vieru cu modificarea de esenţă a poeziei, cu o metaforă nouă:

Uşoară, maică uşoară, 
C-ai putea să mergi călcînd 
Pe seminţele ce zboară  
Între ceruri şi pământ!

Aici, se pare, generaţia Vieru şi-a marcat ascensiunea.
Pe cînd majoritatea autorilor căutau să-şi lărgească diapazonul tematic, sărind de la tema războiului la cosmos, de la cosmos la frunză verde şi tot aşa, Grigore Vieru a avut curajul să se oprească numai la câteva teme, demonstrîndu-ne că nici o temă nu se învecheşte - se uzează mijloacele noastre de forare a materialului poetic, iar el, descoperindu-şi diamantul metaforei a scăpat cutezător, demonstrînd eternitatea copilăriei, mamei, iubirii...
Construindu-şi opera pe un contrast abia perceptibil, Vieru, ca un redactor atomic în care se frămîntă plasma poetică. a lansat cîntece cînd alţii se înecau  în note pesimiste, a lansat aforisme, pe cînd alţii se înecau în lozinci la zi, a făcut politică naţională pe cînd mai toată lumea făcea avere pentru zile negre de capitalism...
Scriind versuri pentru cei mici - şi-a crescut armate de cititori.
Deschizînd uşi necunoscute în lumea frumosului - şi-a îndemnat mai tinerii confraţi fideli să-l urmeze.

joi, 23 octombrie 2014

Medalion muzical - Maria Drăgan
 "Cînd sunt adevăraţi, cîntăreţii nu au moarte"
    Maria Drăgan s-a născut la 23 august 1947, Bălăureşti, Nisporeni şi a decedat la 6 octombrie 1986. A fost o interpretă basarabeană de muzică populară .
   După absolvirea școlii medii din sat (8 clase), studiază un an la Școala medie de muzică „Ștefan Neaga” din Chişinău (1964-1965). Aici este descoperită şi apreciată de Isidor Burdin, violonist, compozitor şi conducătorul artistic al ansamblului de tineri din cadrul școlii muzicale. După terminarea studiilor, în 1965, Maria Drăgan evoluează în formaţia lui Isidor Burdin, plecând într-un turneu în Italia.
  Întoarsă în ţară, în 1966, află că la Filarmonica de Stat din Republica Moldova s-a anunţat crearea unui ansamblu de muzică populară: Orchestra „Mugurel”. Este admisă cu succes pentru postul de solist vocal la concursul organizat de filarmonică. Activează la acest ansamblu, sub conducerea muzicală a violonistului Valeriu Negruzzi, pînă în 1974, când Orchestra „Mugurel” se desființează. Din orchestră au făcut parte instrumentişti ca: Alexandru Vacarciuc (acordeon), Petru Dabija (ţambal), Liusic Rozman (vioară), Sergiu Cojoc (taragot), Ion Ciobanu (violă), Vasile Chilcic (contrabas).
  Se bucură de succes în Ungaria, la Festivalul de artă al RSS Moldoveneşti (1971), unde este distinsă cu Premiul special. În perioada 1975-1976 este solistă a Orchestrei „Lăutarii” a Filarmonicii de Stat din Chişinău. De-a lungul carierei artistice a întreprins numeroase turnee în URSS.
   Se stinge prematur din viaţă în satul natal la vârsta de 39 de ani suferind de tuberculoză, o maladie infecţioasă periculoasă.
   Repertoriul Mariei Drăgan era alcătuit din cântece populare din Basarabia, cântece populare româneşti preluate de la interprete precum Maria Tănase, Ioana Radu, Aurelia Fătu-Răduţu etc. şi romanţe româneşti. Maria Drăgan a avut ocazia foarte rar să înregistreze, în ciuda repertoriului său cuprinzător. A înregistrat 12 piese la TeleRadio-Moldova şi nu a avut nicio apariţie discografică antumă. 
   În memoria ei, în 1999, s-a editat la Muzic Master caseta audio „Vai, sărmana turturică...” cu 10 din cele 12 piese înregistrate la Radio Moldova.  Tot în memoria Mariei Drăgan am dedicat şi noi un medalion muzical, "Cînd sunt adevăraţi, cîntăreţii nu au moarte", avînd-o alături de noi pe una dintre cele "cinci voci gemene", care au promovat şi continuă să promoveze valoarea, autenticitatea folclorului românesc atît în Republica Moldova, cît şi peste hotarele ei, Maria Osoianu, împreună cu ansamblul folcloric de copii din cadrul şcolii primare nr. 82. Publicul a fost reprezentat de elevii gimnaziului Steliana Grama, care s-au dovedit a fi cu un interes aparte pentru muzica populară. Datorită interesului pentru folclor elevii au interpretat cîntece populare împreună cu Maria Osoianu şi ansamblul folcloric de copii. După ce şi-au încălzit vocile cîntînd, copiii au fost serviţi cu ceai si dulciuri.