Medalion muzical - Maria Drăgan
"Cînd sunt adevăraţi, cîntăreţii nu au moarte"
Maria Drăgan s-a născut la 23 august 1947, Bălăureşti, Nisporeni şi a decedat la 6 octombrie 1986. A fost o interpretă basarabeană de muzică populară .După absolvirea școlii medii din sat (8 clase), studiază un an la Școala medie de muzică „Ștefan Neaga” din Chişinău (1964-1965). Aici este descoperită şi apreciată de Isidor Burdin, violonist, compozitor şi conducătorul artistic al ansamblului de tineri din cadrul școlii muzicale. După terminarea studiilor, în 1965, Maria Drăgan evoluează în formaţia lui Isidor Burdin, plecând într-un turneu în Italia.
Întoarsă în ţară, în 1966, află că la Filarmonica de Stat din Republica Moldova s-a anunţat crearea unui ansamblu de muzică populară: Orchestra „Mugurel”. Este admisă cu succes pentru postul de solist vocal la concursul organizat de filarmonică. Activează la acest ansamblu, sub conducerea muzicală a violonistului Valeriu Negruzzi, pînă în 1974, când Orchestra „Mugurel” se desființează. Din orchestră au făcut parte instrumentişti ca: Alexandru Vacarciuc (acordeon), Petru Dabija (ţambal), Liusic Rozman (vioară), Sergiu Cojoc (taragot), Ion Ciobanu (violă), Vasile Chilcic (contrabas).
Se bucură de succes în Ungaria, la Festivalul de artă al RSS Moldoveneşti (1971), unde este distinsă cu Premiul special. În perioada 1975-1976 este solistă a Orchestrei „Lăutarii” a Filarmonicii de Stat din Chişinău. De-a lungul carierei artistice a întreprins numeroase turnee în URSS.
Se stinge prematur din viaţă în satul natal la vârsta de 39 de ani suferind de tuberculoză, o maladie infecţioasă periculoasă.
Repertoriul Mariei Drăgan era alcătuit din cântece populare din Basarabia, cântece populare româneşti preluate de la interprete precum Maria Tănase, Ioana Radu, Aurelia Fătu-Răduţu etc. şi romanţe româneşti. Maria Drăgan a avut ocazia foarte rar să înregistreze, în ciuda repertoriului său cuprinzător. A înregistrat 12 piese la TeleRadio-Moldova şi nu a avut nicio apariţie discografică antumă.
În memoria ei, în 1999, s-a editat la Muzic Master caseta audio „Vai, sărmana turturică...” cu 10 din cele 12 piese înregistrate la Radio Moldova. Tot în memoria Mariei Drăgan am dedicat şi noi un medalion muzical, "Cînd sunt adevăraţi, cîntăreţii nu au moarte", avînd-o alături de noi pe una dintre cele "cinci voci gemene", care au promovat şi continuă să promoveze valoarea, autenticitatea folclorului românesc atît în Republica Moldova, cît şi peste hotarele ei, Maria Osoianu, împreună cu ansamblul folcloric de copii din cadrul şcolii primare nr. 82. Publicul a fost reprezentat de elevii gimnaziului Steliana Grama, care s-au dovedit a fi cu un interes aparte pentru muzica populară. Datorită interesului pentru folclor elevii au interpretat cîntece populare împreună cu Maria Osoianu şi ansamblul folcloric de copii. După ce şi-au încălzit vocile cîntînd, copiii au fost serviţi cu ceai si dulciuri.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu