Bogdan Petriceicu Hasdeu - 178 ani de la nastere
"În lume talentul nu înseamnă nimic fără caracter " 

Născut: 26 februarie 1838, Raionul Hotin, Ucraina

Decedat:  25 august 1907, Câmpina, România

A fost un scriitor și filolog român din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Hasdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile.

Fiu al boierului Alexandru Hâjdău şi al Elisabetei Dauksza, familie de învăţaţi; tatăl şi bunicul erau cărturari poligloţi, care au scris despre folclorul şi istoria românilor, ceea ce are o mare influenţă asupra viitorului savant.

Se căsătoreşte în anul 1865 cu o româncă ardeleancă, Iulia Faliciu, care-i dăruieşte peste patru ani un copil, pe Iulia.

Copilul s-a dovedit curând a fi un geniu. Ştia să scrie şi să citească de la vârsta de trei ani, la opt ani vorbea deja mai multe limbi: franceza, germana, engleza. La 11 ani îşi susţine examenele la liceul „Sf. Sava”, iar în 1886, la numai 17 ani, îşi ia bacalaureatul la Sorbona. Nu-şi mai poate continua studiile pentru că s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi s-a stins din viaţă înainte de a împlini 19 ani (1888). Impactul asupra lui Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost imens, toată perioada ce a urmat acestui trist eveniment a fost influenţată negativ, ducându-l spre un continuu declin ştiinţific, moral, comportamental, psihic.

Face primele clase în Polonia, la Viniţa, Rovo şi Cameniţa, liceul la Chişinău, dreptul la Universitatea din Harkov, Polonia (1852-1856), unde îşi aprofundează cunoştinţele de istorie şi filologie. Cunoaşte mai multe limbi: rusa, poloneza, germana, engleza, franceza.

După o scurtă perioadă petrecută în armata rusă, în 1857 dezertează şi trece în Moldova, unde este numit judecător la Cahul (1858); după ce este destituit revine în Iaşi, devenind profesor de istorie, geografie şi statistică la Şcoala Reală, precum şi custodele Bibliotecii Universităţii din Iaşi (1859-1862).

Activitatea sa publicistică, constă în colaborarea cu numeroase publicaţii, multe dintre el constituite şi conduse de către el: „România” (1858-1859), „Foaia de storiă română” (1859), „Foiţa de istorie şi literatură” (1860), „Lumina” (1862-1863), în Iaşi, unde predomină lucrările cu profil istoric şi filologic. La Bucureşti editează revistele satirice: „Aghiuţă” (1863), „Satyrul” (1866), istorico-literare: „Traian” (1869-1870), „Columna lui Traian” (1870-1877, 1882-1883), „Revista nouă” (1887), conduce „Foaia societăţii "Românismul"” (1870-1871), „Revista literară şi ştiinţifică” (1876) şi colaborează la „Buciumul”, „Familia”, „Sentinela Română”, „Românul”, „Perseverenţa”, „Ghimpele” ş. a.

Cea mai mare parte a activităţii sale a consacrat-o istoriei şi filologiei. Ca istoric se remarcă, mai ales, prin: Istoria critică a românilor (1873-1875), rămasă însă neterminată, bine primită, mai ales că demontează afirmaţiile contestatarilor autohtoniei românilor la nord de Dunăre, pentru care este premiat. Alte lucrări sunt monografia  Ioan Vodă cel Cumplit (1865), Arhiva istorică română (1865-1867), în trei tomuri, ce cuprinde documente istorice, filologice şi din literatura naţională şi străină, multe dintre ele inedite. Lucrările filologice mai importante sunt Cuvente den Bătrâni (1878-1881) unde „pătrunderea şi erudiţia lui Hasdeu se pun în evidenţă aici în modul cel mai splendid” (filologul german Schuchard) şi Etymologicum Magnum Romaniae(1886-1898), proiect grandios, nefinalizat însă din cauza morţii sale.

În dramaturgie, operele sale cele mai importante sunt drama Răzvan şi Vidra (pusă în scenă pe 10 februarie 1867 la Teatrul Naţional din Bucureşti) şi comedia Trei crai de la Răsărit; în literatură se remarcă prin nuvela Duduca Mamuca (1863) asupra căreia va interveni după scandalul generat, schimbându-i conţinutul şi titlul, care devine Micuţa (1863).

Director al Arhivelor Statului (1876-1901), publică masiv documente referitoare la istoria naţională. Recunoscându-i meritele, Academia Română îl primeşte în rândurile sale în anul 1877.

În politică a cochetat cu Partidul Naţional Liberal, pe listele cărora a fost ales deputat (1867). Sprijină înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza şi aducerea prinţului străin, apoi, pentru o perioadă, este antidinastic, revenind însă, după un timp, la sentimente monarhiste.

Prin lucrările sale ştiinţifice, Bogdan Petriceicu Hasdeu creează un stil erudit, enciclopedist şi, mai ales, deschide gustul pentru sinteze culturale, generând o tradiţie în cultura românească, continuata de Nicolae Iorga, George Călinescu, Mircea Eliade. Rămâne deschizător de drumuri în filologie, folcloristică, istorie, aşezând cercetarea acestor domenii într-un cadru care nu se va schimba multa vreme.