Chiar şi în era tehnologiilor informaţionale copiii cred cu adevărat în
miracole şi aşteaptă daruri. Un personaj adorat de copiii din toată lumea
pentru cadourile aduse în fiecare an este Moş Nicoale
În noaptea de 5 (18) spre 6 (19) decembrie se spune
că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care dorm şi sunt cuminţi,
lăsându-le în ghetuţe dulciuri şi alte daruri, însă tot el este acela care-i
pedepseşte pe cei leneşi şi neascultători. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş
Nicolae nu se arată niciodată. De altfel, povestea darurilor împărţite pe furiş
în această noapte începe din vechime.
Se spune că însuşi Sfântul Nicolae a ajutat trei fete
sărmane din oraşul său, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut.
Casa în care trăiau cele trei surori era mai mult decât săracă. Tatăl lor plănuia să-şi vândă fetele, crezând că astfel se va
chivernisi. Plânsetele şi rugăminţile fiicelor sale nu l-au înduplecat pe
bătrânul cu suflet negru. Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se
petrecea nu departe de locuinţa sa. Noaptea, pe furiş, el a aruncat o pungă
plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reuşit să se
mărite curând. La fel a făcut Moşul şi în următorii doi ani, iar sora cea
mijlocie şi apoi cea mică au reuşit să se aşeze la casele lor. De atunci şi
până în zilele noastre, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, cei dragi nouă,
şi în special copiii, primesc daruri de la Moşul.
Iar voi ati pregătit
ghetuţele?

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu