luni, 12 octombrie 2015

Puzzle-urile în bibliotecă




       "Întotdeauna am tratat şi am privit jocurile de tip puzzle din perspectivă educaţională, deoarece acestea sînt o specie de gimnastică mentală, care ascute spiritul şi antrenează memoria, învăţînd omul să raţioneze de-a lungul unor linii drepte. Puzzle-urile sînt o şcoală a isteţimii şi ingeniozităţii“ – Sam Lloyd (1841-1911)


     Nu cred că există copil care să nu fi avut la un moment dat un puzzle. Fie din lemn sau carton, cu piese  mici sau mai mari, simple sau educaţionale, puzzle-urile sînt prezente în viaţa copiilor încă de mici. Cu toate că sînt privite mai mult ca o sursă de distracţie, au o importanţă majoră în dezvoltarea diverselor abilităţi la copii, contribuie major la dezvoltarea funcţiilor cognitive ale copiilor, la dezvoltarea spiritului de observaţie, la creşterea capacităţii de învăţare, corectînd în acelaşi timp eventualele deficienţe. Cercetătorii au descoperit: cu cît copiii fac mai multe puzzle-uri, cu atît sînt mai buni în matematică.
 Utilizatorii filialei Maria Drăgan au îndrăgit acest tip de activitate şi preferă ca în timpul liber să-şi dezvolte inteligenţa prin combinarea jocului cu lectura.





Niciun comentariu: